Nu a fost găsit nici un rezultat.

Frumusețe BIO

O nouă abordare a Îngrijirii Pielii

feature-image

Industria cosmetică organică a crescut exponențial ca urmare a creșterii gradului de conștientizare a consumatorilor. În sfârșit realizăm faptul că produsele de înfrumusețare naturale sunt pur și simplu mai bune și mai sigure pentru mediu. Deși unele produse de înfrumusețare naturale sunt foarte scumpe, nu se ridică la nivelul așteptărilor pe care le creează. A venit timpul să găsești soluția la această problemă cu ajutorul Apei Beauty.

Îngrijirea Organica a Pielii tale

Pielea ta este organul cel mai mare al corpului tău și necesită același nivel de nutrienți precum restul corpului uman pentru a-l menține sănătos. Datorită naturii poroase a epidermei, absorbția chimicalelor este un lucru pe care trebuie să-l luăm întotdeauna în considerare când aplicăm ceva pe pielea noastră. Administrația pentru Controlul Alimentației și a Chimicalelor (FDA) din Statele Unite ale Americii (de unde se importă o cantitate considerabilă de produse cosmetice), nu se ocupă de reglementarea ingredientelor din cosmetice. Din cateoria de cosmetice la care ne referim, fac parte: parfumurile, machiajul, cremele hidratante, loțiunile pentru față și pentru corp, șampoanele, precum și alte produse. Având în vedere această informație trebuie să fim foarte atenți la ingredientele care se găsesc în produsele noastre de înfrumusețare. Ar trebui să ne hrănim pielea în același mod în care ne hrănim corpul, cu ingrediente organice, sănătoase și pe cât posibil de naturale.

Dar să nu uităm impactul pe care îl au chimicalele prezente în produsele de îngrijire a pielii asupra mediului atunci când acestea se scurg pe țevi până în sursele noastre de apă. Stațiile de tratare a apei nu sunt capabile să filtreze aceste chimicale nocive și ca rezultat, peste o sută de chimicale diferite au fost detectate în apa de la robinet, precum și în eco-sistem.

Din fericire, există o alternatvă! Cu ajutorul aparatului Kangen, puteți produce ingredientul principal care se află la baza tuturor produselor de înfrumusețare artizanale naturale: Apa Beauty Enagic ®!

Tea More Fun

Tea More Fun

Enagic® International Distributor
+1.778.883.1728
contact

7 Comments

  1. Julie M. Jan 25

    Wow. Brilliant

    0

    Your email address will not be published. Your data is kept safe; never sold or rented. Politică de Confidențialitate

    • Rebecca Jan 30

      What impressed you the most?

      1

      Your email address will not be published. Your data is kept safe; never sold or rented. Politică de Confidențialitate

  2. Mamma S. Feb 12

    The hydration of the Beauty Water that the Kangen Machine produces is totally amazing. Every morning AND night I literally splash my face with it for a good 2 minutes while this "smart machine" makes unlimited amounts. I have also given the 2.5 AND 11.5 to a very dear friend who was chemically burned on her skin with unbelievable results. SO, SO many uses. My SD501 is over 10 years old and it's "Promises Never Fail".

    5

    Your email address will not be published. Your data is kept safe; never sold or rented. Politică de Confidențialitate

  3. Cathy Feb 28

    Eleven years since I have been drinking Kangen Water and using Beauty Water to wash my face every day, I look younger in my 40's than I did back in my 20's! My skin is alive, healthy, and hides the amount of stress that life has been sending my way!
    Two years ago I added the Anespa shower to my life, and since people can't stop giving me compliments for my hair. I don't dye or treat my hair other than shampoo and wash with Anespa water! It is amazing! ( and I seven expensive hair appointments :)

    2

    Your email address will not be published. Your data is kept safe; never sold or rented. Politică de Confidențialitate

    • Shannen C. May 31

      Thank you for sharing your testimony about the Anespa. I just recently purchased one and I’m looking for same results ! For yet last month , I experience more then usual hair lose and si scare to comb , touch my hair ! I hope with this shower will help eliminate some of my hair concerns!

      1

      Your email address will not be published. Your data is kept safe; never sold or rented. Politică de Confidențialitate

    • Melanie Nov 19

      You may want to contact a local acupuncturist about your hair loss. It can be remedied!

      0

      Your email address will not be published. Your data is kept safe; never sold or rented. Politică de Confidențialitate

    • Isabel U. Dec 12

      Shannen, You might want to do a microbiome test and see how is your intestinal bacteria. My son has alopecia totalis and it is reverting now thanks to a probiotics therapy we are giving to him. We got the K8 three weeks ago to boost up his recovery. I hope this helps!

      0

      Your email address will not be published. Your data is kept safe; never sold or rented. Politică de Confidențialitate

Leave a Comment or Question

Your email address will not be published. Your data is kept safe; never sold or rented. Politică de Confidențialitate

Tot ce aveți nevoie să știți despre Apa Kangen

Arhivă Video

Vizionează

EBOOK DESPRE TRAIUL BIO GRATUIT!

29 de pagini cu sfaturi pentru un trai mai natural și pentru o viață mai sănătoasă cu ajutorul Apei Kangen!

Cartea digitală vă este trimisă prin intermediul poștei electronice. Datele dumneavoastră de contact sunt păstrate în siguranță. Pentru mai multe detalii citiți Politica noastră de Confidențialitate.